Fotograf Nuntă Brașov | Andreea si Dragos
Pe o vreme superba de mai si In acorduri de vioara, cei doi miri, au pasit pe alee, dupa ce inaintea lor, 2 copii tare simpatici au tinut o pancarda in mana pe care scria “last chance to run”.
După această cununie civilă în aer liber plină de emoții, ne-am mai relaxat puțin și ne-am bucurat în continuare de vremea frumoasă și de frumusețile locului, s-a socializat și mai apoi a început petrecerea, care s-a terminat undeva în jur de ora 01:00. Pe lângă naturalețea și relaxarea invitaților dar mai ales a mirilor, ce mi-a plăcut foarte mult la acest eveniment, a fost ținuta lejeră a invitaților și a mirilor iar încălțămintea aleasă de ei, s-a potrivit foarte bine și a fost mai diferită, de ce am văzut eu în ultima vreme.
Gabi este un profesionist desavarsit inainte de toate, iar acest lucru se vede clar din daruirea pe care o pune in aceasta meserie.
A reusit sa surprinda perfect clipele emotionante, dar si momentele cele mai amuzante din timpul petrecerii, astfel incat vom avea cele mai frumoase amintiri!
Multumim, Gabi, pentru promptitudinea cu care ai trimis fotografiile si pentru usurinta comunicarii. Desi ne-am cunoscut direct la eveniment, Gabi a fost foarte deschis si prietenos, facand ca totul sa para usor si distractiv.
Recomandam cu mare drag si incredere!
Felicitari!
Foarte frumoasă această nuntă. Mi-a plăcut mult.
Felicitari!